Cum reuşeşte natura să producă Magnesia?
Aria protejată Pădurea Slavkov
natura virgină în inima Cehiei occidentale oferă o protecţie perfectă pentru izvoarele unice din zonă.
Apa din ariile de infiltrare din părţile centrale ale Pădurii Slavkov traversează câteva straturi de roci, care funcţionează ca un filtru natural. Apa este astfel protejată faţă de orice fel de influenţe dinspre civilizaţia umană.
Întâlnirea apei cu dioxidul de carbon CO2 de origine magmatică terţiară
dioxidul de carbon se ridică la suprafaţă prin fisuri şi falii. Se întâlneşte cu apa, în care se dizolvă şi care ajută la dizolvarea celorlalte minerale. Dioxidul de carbon îi dă Magnesiei caracterul carbogazos natural şi foarte fin.
În adâncime, apa saturată cu dioxid de carbon se îmbogăţeşte cu mineralele din straturile geologice pe care le traversează. Magnesia îşi dobândeşte conţinutul său unic de magneziu datorită rocii numite serpentinit.
Adâncimea de 100 m
Apa minerală Magnesia este captată direct din sursa naturală, de la o adâncime de 100 de metri, fără nici un fel de atingere din partea omului.

„Magneziul este al patrulea cel mai des întâlnit element din corpul uman şi al doilea cel mai des întâlnit element din fiecare celulă. Magneziul este de neînlocuit pentru mai mult de 300 de procese vitale şi reacţii metabolice din corpul omenesc, iar omul din societatea industrială modernă de astăzi, prin alimentaţia sa săracă în magneziu şi prin stilul său de viaţă, este supus în mod regulat la lipsa acestui mineral, care este important pentru funcţionarea normală a muşchilor, mai ales a muşchiului inimii, a sistemului nervos şi pentru reacţiile care se produc în organism şi de pe urma cărora rezultă energie.“ Prof. MUDr. Zdeněk Zadák CSc., Centrul pentru cercetări şi dezvoltare, Universitatea Carol din Praga
„Magneziul este un element de bază pentru viaţa celulelor şi nu poate fi înlocuit cu nici o altă substanţă. Este vital pentru producerea energiei (este important pentru muşchi, de exemplu în activităţile sportive) şi în general pentru înlocuirea proteinelor din organism (crearea muşchilor, a enzimelor şi a majorităţii ţesuturilor vii ale corpului), ajută la funcţionarea sistemului nervos central, de exemplu în procesul de învăţare etc. Pe lângă acestea, creşte fertilitatea şi reduce riscul de avort spontan.“ Prof. Dr. Sándor A. Kiss, Universitatea din Szeged, Budapesta
Apa minerală Magnesia este recomandată de Camera cehă a medicilor în conformitate cu expertizele efectuate de consiliul ştiinţific al Camerei.